În pădurea care despărțea satul Horde de faimosul oraș Klint, s-ar fi auzit doar meditațiile copacilor, linul dans al frunzelor, ciripitul păsărilor... astăzi însă, cursul naturii a fost întrerupt de bolboroselile gălăgioase și stridente ale Zazuzei.
-Da de ce nu vrei să mă înțelegi și pe mine?!
-Ce sa înțeleg? Că tu mereu vrei sa faci totul singură și nu ții cont de opinia nimănui niciodată? Răspunse Chloe resemnată.
-Nu e chiar așa!
-Ba, fix așa e. Dacă îți spun trei oameni, să fii mai rezervatăa tu de ce nu vrei să asculți?
-Iar începe! Zazuza își dădu ochii peste cap și oftă ostentativ la aceste critici cotidiene.
-Și eu și fratele tău, chiar și tatăl tău facem tot ce putem să te aducem pe calea cea buna. Până când, într-o zi, îți garantez că nimeni nu va mai fi alături de tine.
-Mda, oricum tu ești aici doar din obligație, știam deja. Stai liniștită.
-Stau foarte liniștită, pentru ca nu despre mine se bârfește în tot satul, nu eu îmi fac familia de râs și nu eu mă fac de rușine pe unde mă duc.
-Să înțeleg că tu pleci urechea la vorbele oricui. De unde să știu că nu ești chiar tu autoarea acestor texte?
-Pentru că influența comportamentului tău nu începe și se termină cu tine! Tatăl meu, a jurat loialitate vouă cum a jurat și tatăl tău devotament față de toți oamenii din satul nostru.
-În ciuda bogățiilor care te înconjoară, tu nu înțelegi cel mai de preț lucru.
-Care e ala?
-Numele tatălui tău este de fapt tot ce ai în realitate. Protejează-l cu orice cost.
-Tatăl tău în sus, tatăl tău în jos! Asta mă scoate din sărite!
-Adică?
-Mereu trebuie să mă fac mică, să zâmbesc politicos și să ocup cât mai puțin spațiu! Dacă mă nășteam băiat, as fi putut sa fiu eu însumi.
-Tu însăți, că doar ești fată, vrei să spui.
-Greșit. Eu mă consider om. Voi, restul nu vreți să vedeți asta.
-Mai ai mult până sa devii om. Nu-i atât de ușor.
-Mă simt ciudat, parcă în fiecare zi, trebuie să joc același rol obosit de fata lu tata.
-Da, mă rog... asta facem toate. Nu ești tu mai specială.
-Asta e și ideea, nu mă consider peste restul... îi consider egalii mei pe ceilalți.
-Total greșit! Dacă ai știi câți cunoscuți ți-ar da în cap și ți-ar face rău fără niciun dubiu, doar pentru un dumicat amărât în plus.
Zazuza se uită în jos la frunzele căzute care îi înconjurau pasul.
-Chloe...vezi frunzele astea din jurul nostru?
-Iar fabulezi? Eu vorbeam serios cu tine.
-Ascultă... cum fiecare pas este unul greșit. Asta este viata mea: un joc de înaltă societate în care indiferent ce fac am doar de pierdut.
Zazuza începu să meargă repezit și apăsat, foșnitul supărător răsunând în jurul celor doua.
-Orice fac, orice zic, este fie interpretat greșit fie neînțeles total! De pășesc încet, de ma mișc repede tot aud ceva in urma mea!
-Asta pentru că nu știi tu cum sa mergi!
-Adică?
-Mergi ca tălâmba!
Chloe începu sa exagereze gesturile Zazuzei în timp ce explica:
-Te-am văzut și pe tocuri! Mergi dar nu știi cum sa te miști.
-Da bine că le știi tu pe toate!
-Aia ești tu, care crede că le știe pe toate! Eu nu știu multe, dar tot ce știu, exersez zilnic.
-Bine, hai arată-mi cum se merge printre frunze fără să faci zgomot! Să te văd cum ești tu o lady prin sălbăticie!
-Uite... aici greșești tu. Pui prea mult preț pe distincția asta dintre femeie și bărbat. În realitate, imaginea femeii este imaginea reala și răsturnată a bărbatului. Tu trebuie doar sa vezi dincolo de aparențe tot ce era acolo de la bun început.
-Și ziceai că eu fabulez! Am început cu frunzele, am ajuns la camera obscură!
-Și să asculți, aici mai ai tu de învățat.
-Bine, bine, spune ce ai de zis!
-Familia mea se trage dintr-un neam de vânători. Deși este imposibil să nu scoți niciun sunet în pădure, ce poți să faci este sa iți camuflezi pașii: să calci fie calculat precum o vulpe, precaut ca o căprioară sau vigilent ca veverița.
-Adică să te integrezi în peisaj?
-Exact. Uite, tu ai făcut arte marțiale când ai studiat in Nih-Khan, nu?
-Da, eram înnebunită când eram copil. De ce întrebi?
-Pentru că te vedeam cum stăteai când exersai și îmi amintea de poziția în care stătea tatăl meu când mergea ca vulpea in pădure. Parcă era ceva de genul ăsta?
Chloe arăta de parcă se pregătea să facă o genuflexiune: avea genunchii puțin îndoiți și picioarele ușor depărtate.
-A da! Kiba-dachi zici tu!
-Cum i-o spune, nu contează, tot ceva de genul asta. Acum, pui toată greutatea pe piciorul drept ca să putem ridica stângul cu ușurință. Călcăm lent si menținem poziția corpului mai jos, pentru a ne menține echilibrul.
-Da, centrul de greutate e mai jos... așa că nu poți să cazi.
-Chiar așa. Vezi că, atunci când calci pășești in vârful picioarelor, din interior spre exterior. Abia după, poți să lași jos și călcâiul. Ai înțeles?
-Stai sa vad... Așa?
-Hm. Tot mai aud frunzele foșnind sub tălpi. Dar în timp, cu exercițiu o să-ți iasă.
-Vreau să știu mai multe despre asta! Cum merge căprioara?
-Vad ca te-am făcut curioasă. În primul rând, nu folosi talpa toată, mai degrabă mergi pe vârfuri. Avantajul este că poți sa faci un pic de gălăgie. Oprește-te, uită-te în jur, verifică pericolul, adună niște ghinde și tot așa.
-Așa cum e?
-Binișor.
-Dar veverița?
- Veverița e mai zgomotoasă decât restul: are pașii mici si rapizi. Un pas mare, cinci pași mici, un pas mare, patru pași mici, un pas mare, mișcă frunzele cu piciorul.
-Uite! Asta mi-a ieșit cel mai bine!
-Bravo. Vezi că dacă a plouat sau a fost un îngheț puternic, până se topește zăpada, poți sa mergi relaxată.
-Am înțeles... Și ce legătură au toate astea cu mersul pe tocuri?
-In esență, nu pășii pe talpă... dar este inversat: nu îndoi genunchii mai mult decât este nevoie, întâi calci cu călcâiul, tot din interior spre exterior si termini cu vârfurile picioarelor. Te lași ușor pe spate și menții o linie dreaptă spre un punct de referință.Pași mici până când înveți să mergi încrezătoare, se potrivește cu un pantof clasic.
-Dar așa rezultatul va fi opus, nu? Așa doar ieși in evidență, am dreptate?
-Asta depinde de tine.
-Dar în sandale cu tocuri cum e?
-Pași mici mereu, respecți regula de călcâi-talpă, însă dacă vrei să faci o pauză depărtezi puțin picioarele pentru stabilitate. Mai este un stil, dar trebuie muncit.
-Care e ala?
-Grațios, elegant si subestimat... ca o pisică. Picior peste picior, cu mișcări fluide și ritmul constant. Unu, doi, unu, doi. Încearcă și tu.
-Unu, doi, unu, doi.
-Nu e bine, ești prea crispată. Din nou și nu uita să miști din șolduri.
-Așa?
-Să zicem, e un început. Dar încearcă să nu exagerezi atât de mult. Te miști prea repezit si hotărât, iți văd șuncile cum zburdă.
-Aha! Hai că pe asta n-am mai auzit-o!
-O auzi acum!
-Dar acum, cum ți se pare?
-Nu uita de umeri. Umerii îi rotești ușor și ei trebuie să fie in opoziție cu șoldurile. Șoldul stâng sus, umărul stâng jos.
-Cum e?
-Mai bine.Tine-o tot așa!
-De ce?
-Pentru că noi asta facem. Plus, o să-l dai pe spate pe Yuan. Chloe zâmbi subtil si ridică privirea la Zazuza să-i citească reacția.
- Stai așa, dar de când pana când?!
-Hai că te-am văzut cum te uitai la el pe sub gene si te hlizeai de fiecare dată când te saluta.
-Noi suntem doar prieteni, jur!
-Atunci, de ce nu zâmbești de fiecare dată când mă vezi pe mine? Zic și eu.
-Pentru ca îmi strici tot cheful de viață.
-Oho! Dar tu mie!
-Oricum, nu e treaba ta de cine îmi place mie!
-Aha, deci iți place de el! Te-am prins!
-Ba nu, ziceam și eu așa, metaforic.
-Vai de metaforele tale! Ia zi, de cat timp sunteți împreună?
-Dar nu suntem împreună!
-Nu? Mamă, ce nesimțit mai e si Yuan asta. Pai și tu ce aștepți?
-Adică?
-Bagă-te peste el, pune piciorul in prag! Înțeleg că nu știi să mergi pe tocuri, te-am învățat. Dar până și astea elementare trebuie să te împing tot eu de la spate?
-Tu ce crezi?
-Eu cred ca Yuan ăsta, are alta gagica acolo in Nih-Khan și tu ești așa, de ocazie.
-Cum adică?
-Adică face mișto de tine!
-N-are cum. Îl știu de când eram copil.
-Oamenii se mai schimbă. De cele mai multe ori in rău.
-Yuan nu e așa! Tu nici măcar nu ai schimbat o vorbă cu el!
-Păi dacă te văd pe tine cum iți sticlesc ochii în cap când trece pe lângă tine? Stau în banca mea! N-am ce discuta eu cu el. El e inamicul meu numărul unu.
-Aha! Inamic? Pe asta de unde ai mai scos-o?
-Orice bărbat care nu ți-e ruda de gradul unu sau doi si gravitează în jurul tău mi-e inamic de moarte. Să nu-i crezi dacă se bagă în seamă cu tine: nu există bărbat vorbește de dragul conversației.
-Stai că m-ai pierdut.
- Dacă nu te ia de nevastă îi rup picioarele.
-Vai ce gândire înapoiată mai ai și tu!
-Nu este înapoiat deloc! Este de actualitate că bărbații tot încearcă până mor. Ăsta e rolul meu, să te protejez de ei. Acum ca știu unde vrei să te duci, facem 180 de grade și hai acasă.
-Cum adică?!
-Adică n-am încredere in el. De când vă vedeți voi în secret? Nouă de ce nu ne-ai spus?
-De asta nu v-am spus! Pentru că nu mă lăsați să am și eu o viață!
-Avem viață și acasă. Nu vă complicați. Nici măcar nu a avut bunul simț să ne spună și nouă despre intențiile sale.
- Asta pentru că vrea sa ne căsătorim.
-Pardon?! Dar, de când ia el decizii pentru tine?
-Am hotărât împreună deja. M-am saturat să îmi spuneți voi totul despre cum să-mi trăiesc viața. O iau de la zero. Oricum majoritatea vieții am trăit-o in Nih-Khan. Nu mi se pare corect să veniți acum să-mi spuneți ce pot si nu pot sa fac când 12 ani din viață am fost singură printre străini.
-Acum nu mai ești printre străini. Noi suntem alături de tine.
-Prea târziu.
-Ce să-ți spun. Vezi ca nu e niciodată prea târziu când vine vorba despre noi! A fost o mișcare diplomatică și ocazia să ai o educație.
-Exact. Am fost doar un pion. Și nici măcar unul bun. Tu i-ai avut pe ai tăi aproape. Eu doar străini am cunoscut toată viata. A trebuit sa învăț cum sa le fiu pe plac altora mereu... am plâns de fericire când am primit scrisoarea de la tata că pot să mă întorc acasă. Din păcate... vad ca o iau de la zero. Iarăși sunt pe ultimul loc in propria mea viață.
-Dar exista o diferență:lor nu le pasă de tine, nouă da.
-Atunci, de ce nu v-a păsat și atunci? Am primit doar o scrisoare în primul an, în vacanța de primăvară.
-E departe, Zazuza. De aceea.
=Dacă m-a trimis pe mine până la capătul lumii, puteați să trimiteți și voi un amărât de bilețel.
-Uite... poți să mergi să-l vezi pe Yuan ăsta.
-Pe bune?!
-Da, dar trebuie să te întorci pana în ora 11... Promite-mi că vei avea grijă.
-Te iubesc! Te iubesc! Da, voi avea grijă! Mersi!
-Mulțumește-mi diseară în persoană când ne vom revedea.
-Așa voi face!
-Bine, te las.
După ce a plecat Chloe, Zazuza a început să țopăie de fericire spre locul de întâlnire din Klint. In culmea extazului, ea ignora superbul joc al luminilor ce ocoleau vechii arbori și al umbrelor ce ii traversau fața cu fiecare pas repezit. Brusc, ea se oprii în loc, amintindu-și de lecția de feminitate de la Chloe.
-Daca merg mai încet și mai tacticos, sunt sigură că pot să îl dau pe spate pe Yuan. Pieptul înainte, un picior in fata celuilalt și începem.
Nici că se apucase de mult timp că se împiedică și aproape amerizează in nas.
-Of! Știam eu, numai prostii în capul lui Chloe. Oricum Yuan mă place așa cum sunt, nu trebuie să fiu ca ea.
Își scutură fusta și vrând să se ridice în picioare simții o privire țintită pe ea. Până întoarse caul, perechea de ochi se dovedi a fi fix cei pe care îi căuta.
-Yuan!
-Ce faci, dragă?
-Ce cauți aici? Nu trebuia sa ne vedem in Klint?
-Mai aveam niște timp, am zis să admir flora din zonă și uite că am descoperit cel mai frumos specimen, aici, chiar in mijlocul pădurii.
-He he, ce glumeț ești azi.
-Hai ca-ți place umorul meu adevărat, recunoaște! Și îi zambește din ochi plin de neastâmpăr.
-Nu zic nimic!
-Nici măcar un mă bucur să te revăd?
-Chiar trebuie sa zic tot ce-mi trece prin cap?
-Nu, nu trebuie să zici nimic.
Cei doi se luară in brațe si se sărutau. Atunci când amândoi închideau ochii, nu mai exista nimic în jurul lor. Viața fără celălalt părea un carusel plictisitor care se repeta inutil și în surdină. Totul părea un fleac pe lângă ce aveau ei, atunci, în acel moment. Simțeau cu adevărat că trăiesc într-un vis doar al lor.
-Hai sa mergem, dar vom sta într-un loc mai... intim.
-Adică? Nu mergem sa ne plimbam prin Klint?
-Nu, am o surpriză pentru tine. Plus, e mai aproape de unde ne aflam. Am o rugăminte: puneți aceasta eșarfa peste ochi.
-De ce?
-Ca să fie o surpriză.
Cei doi au mers prin pădure ținându-se de mana, pana când s-au oprit in fata unei căsuțe camuflată prin verziș și de tufișuri. Iedera care o acoperea, o făcea greu de distins printre plantele care populau pădurea.
-Asta ce mai e?
-Laboratorul meu provizoriu: am fost promovat.
-Felicitări! Sunt extrem de fericită pentru tine!
-Mersi, fericirea noastră înseamnă totul pentru mine. De aceea am acceptat o slujbă nouă, aici ca sa fim împreună.
-Stai așa, cum adică?
-Nu voiam să te pun in poziția dificilă să alegi între mine și familia ta. Așa că am plecat din Nih-Khan. Nu-ți pare bine?
-Ada... ba da...Dar nu era vorba să plecăm de aici?
-La un moment dat, vom pleca. Momentan, voiam să petrecem mai mult timp împreună.
Zazuza oftă si sării în bratele lui Yuan, trăgându-l aproape. Îi simțea vibrația inimii și începu să plângă de fericire. Ea a avut dreptate, Yuan era un altfel de om: un bărbat adevărat cum găsești doar prin paginile romanelor de dragoste.
-Ce ai pățit? De ce plângi? E totul in regula?
-Acum, da. Plâng de fericire.
-Asta e un paradox! Cum adică plângi de fericire?
-Plâng pentru că am ocazia să cunosc un om ca tine: ce șanse aveam noi doi să ne cunoaștem când suntem la mii de kilometrii distanta unul de celălalt?
-Așa este, probabil una la un miliard sau mai rar. Eu nu am mai cunoscut pe nimeni ca tine pana acum.
-Ce iți place la mine? Întrebă ea cu un zâmbet inocent și o privire poznașă.
-Habar nu am.
-Stai! Cum adică nu știi?
-Hai să analizăm: te porți ca un bastard, când mergi tropăi, când vorbești ridici tonul, spargi semințe, te uiți la meci, nu te prinzi la glume și te superi fără motiv si așa mai departe.
-Deci nu mă placi, să înțeleg...
-Ba nu, te plac tocmai pentru că faci toate astea cu cel mai sincer zâmbet pe care l-am văzut în viața mea.
-Serios?
-Da, foarte serios, bastard arogant ce ești.
-Alo!! Nu sunt bastard!
-Ba ești, numai un bastard adevărat nu accepta că e un bastard!
-Hai să mergem înauntru! Ai început să mă superi deja.
-Bine, bastard.
Ușa deschise calea spre o încăpere întunecoasă, în care particulele de praf zburdau in lumina chioară care acaparase camera. Yuan se apropie de o lumânare și o aprinde cu un chibrit. Mirosul de sulf îi supară la nas pe amândoi, în combinație praful din aer.
-Mai aerisește și tu!
-Bine, bine. Așteaptă câteva momente.
Yuan pune mâna pe mâner și încercă să deschidă geamul. Din păcate, acesta era blocat.
-De ce nu merge?
-Așa se întâmplă cu lucrurile nefolosite, au tendința să se strice stând pe loc. Lasă ca deschid în laborator.
-Arată de parcă nu a mai locuit cineva aici de foarte mult timp. Care-i istoria casei?
-Ce istorie să fie? E doar o casă de orci.
-Am înțeles, a trecut doar un an de atunci... de la ciumă.
-Să vezi ce-i la marginea orașului... oamenii din Klint au început să-și arunce tot gunoiul acolo. O să devină o groapă de gunoi în curând. Deja ajunge până la geamuri mizeria.
-A fost totul atât de brusc... azi ești mâine ba.
-Asta e, niciodată nu vom știi ce ne rezervă viitorul. Dar viața continuă și fără noi.
-Noi suntem norocoși că suntem imuni la chestii de genul. Au murit atâția oameni în schimb de la ea. Și tot nu se știe până în ziua de azi de unde a apărut. Tu ce crezi?
-Eu cred ca natura vrea haos când noi vrem stabilitate și opusul. Ai văzut buruienile cum apar? Ca din nimic. Când am studiat efectul scaieților și am plantat un lot de semințe experimental am vrut sa vedem ce se va întâmpla dacă plantam scaieți. Teoretic, ei sunt o buruiana care apare când ți-e lumea mai dragă fix unde nu o vrei! Cunoscând efectul benefic al acestora în tratarea afecțiunilor pulmonare, noi inițial ne-am gândit că va fi floare la ureche să creștem acești ciulini. În primul an, nu a răsărit nimic. Am zis că experimentul a fost un eșec total și ne-am reprofilat. Am plantat o cereala în loc de scaieți. Anul viitor, ce să vezi nu mai aveai loc să pui piciorul de câți scaieți apăruseră!
-Și concluzia care este?
-Concluzia este că atunci când crezi că înțelegi natura, ea te învață o lecție la care nici nu te așteptai. Noi, zicem ca scaieții sunt o planta inutila, urata si invaziva ; în schimb, noi suntem cei care nu o pot aprecia cu adevărat. Ochii noștrii urmăresc frumusețea pe care vrem noi să o apreciem și spunem că noi o menținem, într-un spațiu controlat. Ce face un grădinar dacă răsar scaieți in grădină? Ii smulge pentru a păstra estetica grădinii intactă. Dar acea grădină este ceva artificial, tocmai din acest motiv natura reacționează la reamenajările noastre superficiale si încuiate cerându-si dreptul la diversitate. Nu spun că trandafirii sunt inutili,ci că ambele au beneficiile lor. Diversitatea florei si a faunei este extrem de importantă. Și fiecare plantă se luptă pentru a cucerii noi teritorii cu armele din dotare. Noi spunem ca am îmblânzit natura, de fapt, natura ne-a îmblânzit pe noi, niște maimuțoi aroganți să-i facem pe plac.
-Ce treaba are asta cu ciuma? Vrei să spui că a fost o reacție a naturii?
-Vreau să spun că a fost o reacție a naturii împotriva naturii umane. În fine, momentan sunt speculații pe care ar trebui să evităm să le reproducem în alte cercuri.