— Mamă, unde ești? se auzi vocea disperată a micuței Ines, urcând cu pași repezi pe scările șubrede ce duceau spre dormitor.

— Ines, stai deoparte! tună din celălalt capăt al scărilor, vocea autoritară a tatălui său.

Copila se opri în mijlocul treptelor terifiată, și începu să examineze coridorul. Nici urmă de mama ei...

Se așeză pe marginea scărilor, proptindu-se cu coatele de genunchii săi jurliți și așteptă.

Timp de câteva minute bune, nu reuși să deslușească niciun sunet. Nicio șoaptă sau un cuvânt care să îi dea de înțeles că totul e în regulă și nu are de ce să își facă griji. Își răsucea părul bălai printre degetele sale micuțe și aștepta permisiunea tatălui său de a urca la etaj.

Deodată însă, spre marea surprindere a micuței, aceasta se izbi de sunetul unui plânset înfundat, urmat mai apoi de o bubuitură.

— Mamă? Mamă vin acum! se ridică ea în capul oaselor, trecând peste cuvântul tatălui său.

Ines alergă cu sufletul la gură spre dormitorul părinților săi și dădu buzna în încăpere.

— Mami, mi-a fost...

Copila își lăsă fraza în aer și împietri. În fața ei se afla tatăl său, cu chipul acaparat de lacrimi, stând rezemat de marginea patului. La picioarele sale se afla o veioză spartă, ceea ce explică pe jumătate bubuitura auzită de la parter. Micuța Ines însă, nu era atentă la niciunul dintre aceste detalii. Tot ceea ce aceasta era capabilă să vadă în fața ochilor, era trupul neînsuflețit al mamei sale, ce zăcea pe podea într-o baltă de sânge.